Era intr-o seara furtunoasa de noiembrie. Vintul sufla cu putere printre pomi si scutura frunzele de pe ramuri. O ploaie marunta se prelingea si infasura satul, pasunile si padurea intr-o culoare cenusie si posomorita. Locuitorii satului isi terminau repede lucrarile in jurul casei, apoi se retrageau in case. Din acest motiv satul parea mort.
In una din ultimile case ale satului se deschise usa si doi barbati iesira afara. Unul dintre ei imbracat intr-un palton calduros se pregatea grabit sa plece, dar celalalt, un taran tinar il retinu o clipa sub copertina larga.
''Domnule doctor'', spuse el emotionat in timp ce ii strangea mana, ''nu stiu cum pot sa va multumesc pentru serviciul pe care ni l-ati facut astazi. Daca ar fi supravietuit; de altfel ea este foarte surmentata de multe nopti de veghe si de toate celelalte griji si nelinisti. Dumneavoastra ati salvat viata Mariei mele!''
''Sa dam slava lui Dumnezeu'', replica medicul cu tarie; ''pentru mine intotdeauna este o mangaiere in meseria mea, ca moartea si viata nu se afla in mainile noastre, ci noi stam in slujba Celui Vesnic. Si acolo unde Dumnezeu ajuta asa de minunat peste toate asteptarile si sperantele noastre, atunci Lui ii revine toata cinstea si multumirea noastra din adancul inimii.''
''Dumneavoastra aveti dreptate, domnule doctor'', raspunse taranul; ''si totusi va suntem indatorati cu multa multumire si nu va vom uita niciodata!''
Cei doi barbati isi mai stransesera o data mainile. In timp ce tatal fericit se intorcea in casa lui, medicul porni la drum. Si el se bucura sa-si poata saluta curant pe cei iubiti ai lui, care simt asa de des lipsa tatalui.
Tocmai voia sa apuce pe cararea ce ducea spre casa cand din marginea padurii licari o luminita care-l privea parca rugator. Acolo locuia o tinara vaduva bolnava careia ii promisese o vizita. Dar nu-i era usor, dupa o zi plina, sa faca si acest drum prin acea vreme aspra. Totusi - maine s-ar putea sa fie prea tarziu!
Putin mai tarziu intra in camera cu aer inchis si putin luminata. Acolo se afla tinara femeie istovita. La capatul patului sedea o vecina batrana care-i dadea din cand in cand o mana de ajutor. Pe celalalt perete se afla un patuc de copii; in el dormea, invelit in paturi vechi, baietelul de trei luni al vaduvei. Medicul se apropie de patul bolnavei si-i lua mana slaba si fierbinte.
''O, domnule doctor'', spuse ea cu greutate, ''multumiri fie aduse lui Dumnezeu ca ati mai venit! Pentru mine nu mai puteti face nimic; eu ma duc acasa. Dar ce va fi cu copilul meu? Trebuie sa-l las singur in lume.'' Ea isi fixa ochii fricosi si intrebatori spre fata miloasa a medicului.
''Dumnezeul nostru este inca un Tata al orfanilor'', raspunse medicul adanc emotionat. ''EL nu va parasi nici pe copilul dumneavoastra. Vreau sa fac totul pentru ca el sa fie dus undeva, pentru a fi ingrijit si educat.''
''Dumnezeu sa va rasplateasca, domnule doctor!'' sopti muribunda usurata. ''Eu vreau sa-l incredintez pe micutul meu in mainile lui Dumnezeu' in toate suferintele si necazurile m-am simtit ocrotita sub paza Sa credincioasa. Curand voi fi pentru vesnicie la EL.''
Medicul ii mai dadu cateva prescriptii batranei femei apoi parasi in liniste camera. Acum putea sa-si indrepte pasii spre casa. Totusi inainta incet. Ganduri adanci ii moderau mersul de altfel grabit. Il misca intrebarea serioasa: Ce se va intampla cu micutul baiat? El nu gasea nici o solutie satisfacatoare; astfel ajunsese mai repede acasa decar ar fi vrut.
Tatal a fost primit cu strigate de bucurie de catre cei patru copii ai sai. Dar l-au asteptat in zadar. Rudolf, baiatul cel mare, isi sarbatorea ziua de nastere dar fara tata nu se puteau bucura asa de mult. Si tocmai astazi a intarziat asa de mult! Totusi acum stau cu totii la masa si mananca tortul.
Pe locul lui Rudolf se afla cateva mici cadouri care i-au fost pregatite de ceilalti frati. Cadoul parintilor, o sanie noua, pe care si-o dorea Rudolf, lipsea insa si urma s-o primeasca mai tarziu. In mijlocul copiilor veseli tatal statea mai tacut ca altadata. El se gandea la micul baietel care in curand va deveni un orfan. I se parea ca Domnul IUsus i-ar spune: ''Cine primeste un astfel de copilas in Numele Meu, Ma primeste pe Mine.''
Mama l-a observat. Cu dragoste ea ii lua mana si il intreba: ''Tata, esti obosit sau iti lipseste ceva?'' Apoi el povesti despre vizita facuta la tanara femeie care trebuie sa-si lase copilasul singur; ea nu are pe nimeni caruia sa-i incredinteze copilul. De aceea el se gandea mereu la acest lucru.
Toti au ascultat cu atentie vestea tatalui. In ochii mamei se aflau lacrimi; si in ea se trezi un gand, pe care-l adusese in liniste in rugaciune inaintea lui Dumnezeu.
''Tata, intrerupse Rudolf linistea, ''nu putem aduce la noi copilasul? Apoi va fi fratiorul nostru?''
''Daca este voia lui Dumnezeu vrem sa facem acest lucru. Cu toate ca nu suntem bogati iar mama trebuie de multe ori sa faca economii. Si cand iei un astfel de copilas nu trebuie sa te ingrijesti doar de necesitatile lui exterioare, ci esti raspunzator in fata lui Dumnezeu de sufletul lui.''
''Tata'', spuse Rudolf, ''este bine ca nu am cumparat sania cea noua. O reparam pe cea veche si apoi noul fratior este darul meu de ziua mea de nastere.''
''Atunci vrem sa-l primim pe acest copilas in Numele lui Dumnezeu si-i vom darui un loc aici la noi; pentru aceasta EL ne va da binecuvantarea Sa. Ce gandesti, mama, daca ne-am duce maine sa-l luam?''
''De ce maine?'' intreaba sotia medicului. ''Eu doresc sa iau de pe inima cat mai repede grija bietei mame. Nu putem merge impreuna chiar acum?'' Ea pregati repede ceva pentru primirea copilului si cateva minute mai tarziu cei doi se aflau pe drumul spre locuinta vaduvei.
Bolnava tocmai se trezise dintr-o atipeala scurta, cand usa se deschise si spre mirarea ei intra medicul si sotia lui. Ea afla ca copilasul ei va avea un loc in familia doctorului si nu va duce lipsa de dragostea parintilor si a fratilor.
Peste fata palida a muribundei se raspandi o lumina stralucitoare si tinand mana sotiei medicului in a ei, sopti: ''Acum Dumnezeu a facut totul bine! Nespus de mult sa va binecuvinteze EL in tot ce veti face pentru copilul meu! Aceasta este ultima mea dorinta si ea se va implini cu siguranta. Lasati-ma sa mai privesc inca o data copilul meu!'' Si pentru ultima data ea privi micuta fatza si saruta obrajorii plapanzi
Cateva ore mai tarziu tanara femeie putu sa adoarma in pace in linistea vesnica a poporului lui Dumnezeu, in timp ce in casa medicului, baietelul ei dormea linistit si fericit.
Afara se parea ca toata viata bogata a naturii a murit si era ingropata; dar in familia medicului inflorea o planta plapanda, crestea si se dezvolta sub ingrijirea plina de dragoste. Cine ar fi vazut faptura palida pe care au adus-o medicul si sotia lui de cateva saptamani in casa lor, nu ar fi recunoscut-o in micutul Paul, care era cel mai drag intregii familii. Nimeni in afara de mama nu ingrijea asa de mult de copil ca Rudolf. Era ca si cum cu cadoul de ziua de nastere, Rudolf ar fi primit un drept de prioprietate deosebit asupra fratiorului . In fiecare zi observa ceva nou la el si apoi triumfator le spunea si celorlalti. Era de mirare, cum un baiat asa de neastamparat cum era Rudolf, care nu putea fi tinut in camera, statea acum ore in sir si se juca cu fratiorul ca si cum altceva mai frumos n-ar fi existat.
Nu numai Rudolf dar si ceilalti frati ai lui ajutau la ingrijirea fratiorului. Totusi toti simteau ca au primit pe micutul Paul intr-un fel deosebit din mana Lui Dumnezeu. De aceea il si iubeau mult.
O data cu venirea in casa a copilului venise si o bogata binecuvantare; parinti se bucurau mult si multumeau lui Dumnezeu. Dupa cum au pus grija pentru cei patru copii ai lor in mana lui Dumnezeu, tot asa i-au incredintat Lui si acest al cincilea copil. Bunuri materiale nu-i puteau lasa; dar zi de zi il aduceau in rugaciune in fata bunului Pastor pentru ca EL sa-l binecuvinteze si de timpuriu sa se intoarca la EL.... Sfarsit :)
Sursa - http://CeAlegi.BlogSpot.Com - AlynSperanta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu