Alegeți Astăzi

04Domnul Isus știe unde navighezi! Service - Reparație și întreținere pentru inimă și suflet = BIBLIA

joi, 10 aprilie 2014

Leonard Ravenhill – Scaunul de judecata a lui Hristos


Citate din “Scaunul de judecata al lui Cristos” – Leonard Ravenhill — “O, Doamne, întipăreşte eternitatea în privirea mea!”
RavenhillVedeţi voi, dacă Dumnezeu ar întipări veşnicia sau judecata în privirile noastre, sau dacă vreţi în inima noastră de carne, sunt foarte convins că am fi un trib de oameni foarte diferit, oamenii lui Dumnezeu în această lume de azi.
Trăim prea mult în timp, suntem prea legaţi de pământ. Vedem lucrurile aşa cum le văd şi ceilalţi oameni, gândim aşa cum gândesc şi ei. Investim timpul nostru la fel ca lumea. Ne investim banii. Ar trebui să fim o altfel de rasă de oameni.
Cred că biserica lui Isus Cristos are nevoie de o nouă revelaţie a maiestăţii lui Dumnezeu.
Noi toţi vom sta într-o zi,… vă puteţi imagina?… la scaunul de judecată al lui Cristos pentru a da socoteală de faptele pe care le-am săvârşit în trup!
Cine este Acesta în faţa cui vom sta? Acesta este Regele regilor şi este Judecătorul judecătorilor şi este Tribunalul tribunalilor şi nu se mai poate face nici un recurs! Verdictul este final!
Ascultaţi-mă! Când o să-L vedeţi pe Isus nu o să-I spuneţi: “Hei, prietene, mă bucur că ai murit pentru mine!” Cand o să-L vedeţi pe Isus o sa fiţi paralizaţi de frică, dacă nu o să aveţi un trup de slavă şi o minte transformată!
Dar tu spui: “D-le Ravenhill eu nu o să am probleme pentru că ştiţi, nu am o memorie prea bună.” Dar să-ţi spun ceva: o să ai o memorie foarte bună în acea zi!
În Maleahi scrie că Dumnezeu are o Carte de aducere aminte. Şi cred că ţi-ar prinde bine dacă săptămâna aceasta, în fiecare seară înainte să mergi la culcare, L-ai întreba pe Dumnezeu ce a scris în cartea Sa, în dreptul tău, pentru ziua de azi?
Te-ai sculat azi dimineaţă din pat şi i-ai mulţumit lui Dumnezeu că ai o inimă curată?
I-ai mulţumit lui Dumnezeu că a distrus acea febră drăcească pentru cocaină şi droguri sau orice alte lanţuri care te ţineau legat?
Eşti cu adevarăt bucuroasă că nu eşti o prostituată acum şi că vei fi parte din ceea ce înseamnă Mireasa Mirelui?
Eşti tu bucuros că a înlăturat din inima ta pofta rea, temperamentul stricat şi toate acele lucruri înfiorătoare şi oribile care te stapâneau odată?
Cel mai cutremurător gând pe care l-am avut vreodată este acesta: socoteala personală pe care va trebui să o dau în faţa lui Dumnezeu într-o zi.
Noi nu vom fi judecaţi doar pentru ce am făcut ci si pentru motivaţia cu care am făcut un lucru. Nu acţiunea, ci motivul. Care a fost motivaţia din spatele dărniciei tale? De ce ai făcut-o? Care este motivul care stă în spate?
El nu doar iţi ia păcatele, te ia pe tine însuţi, iţi ia conducerea vieţii tale!
Este adevărat nu doar faptul că trăim într-o lume a politicilor falimentare, ci trăim într-o lume a unei biserici falimentare şi aceasta este cel mai tragic! Când va începe oare Biserica să-şi deschidă din nou inima şi mintea ca să vadă din nou?
Poate Dumnezeu să ierte fiecare păcat pe care l-am comis? Eu spun: hotarât că poate, dacă te pocăieşti de păcatul tău şi ceri sângele lui Cristos şi ceri îndurare. Acel Cristos blând care a făcut bine şi a sărutat copilaşii şi a binecuvantat oamenii…Acum….Oooo!…Nu există nimic mai frumos decât un mieluşel, dar nu există ceva mai teribil decât mânia Mielului! Dumnezeu va aduce fiecare faptă la judecată şi fiecare lucru secret. Cei morţi, mici şi mari, vor sta înaintea lui Dumnezeu în acea zi măreaţă!
Întrabă-te deci: sunt eu doar un actor? Cum este viaţa mea secretă?
Dumnezeu nu doar că ni L-a dat pe Isus Cristos, El ne-a dat toate lucrurile. Şi pentru că nu este destulă bucurie în casa lui Dumnezeu avem nevoie de divertisment. Pentru că divertismentul este substitutul diavolului pentru bucurie. Cred că înainte de a îndrepta degetul acuzator către lume ar trebui să-l îndreptăm către Biserică şi să spunem: “Ascultaţi! Ar trebui să ne îmbrăcăm în sac şi cenuşă, să ne smerim şi să spunem: “Dumnezeule Mare! Ai milă!”.
Când mă uit la biserica din Noul Testament observ că ea nu avea clădiri grandioase, nu avea evanghelişti plătiţi, nu avea bani mulţi, nu avea o formă de organizare, ea nu putea să apară la televizor ca să cerşească bani. Dar să vă spun ce a făcut biserica primară: a întors lumea pe dos!!! Şi mi-e ruşine să fiu parte din biserica de astăzi pentru că o consider ca fiind o ruşine la adresa unui Dumnezeu sfânt!
Principala noastră bucurie este bătutul din palme şi să ne simţim noi bine iar apoi discutăm despre toată murdaria acestei lumi!
Ooo, să fii pierdut în El! Să fii consumat pentru El, să trăieşti pentru El!! Să te apropii aşa de tare de inima lui Dumnezeu încât îi împărtaşeşti mâhnirea faţă de lume şi faţă de o biserică care dă în retragere!
Iar dacă o să devii matur spiritual toţi piticii din jurul tău te vor batjocori şi te vor critica şi vor spune: “Vrei să fii mai sfânt decât noi, nu?”
Vei descoperi că oamenii care au avut cel mai mare curaj spiritual au fost oamenii cu cea mai mare viaţă devoţională. Singurul lucru care mă va lega continuu de victorie, prin sângele lui Cristos, este devotamentul meu personal faţă de El, Fiul lui Dumnezeu, adorarea mea şi faptul că mă dăruiesc Lui în fiecare zi. Este mai mult decât slujirea mea, mai mult decât a-I da banii mei. Să-L iubesc, să-L ador, să-L preamăresc pe El şi să trăiesc ca şi cum ar fi prezent fizic lângă mine.
Ştiţi de ce lumea este săracă şi bolonavă? Pentru că nu ştim cum să ne rugăm, acesta este motivul. Am spus-o de multe ori şi o spun din nou: nici un om nu este mai mare decât viaţa lui de rugăciune. Lasă-mă să trăiesc un timp cu un om şi să împărtăşesc din viaţa lui de rugăciune şi atunci o să-ţi pot spune cât de mare consider că este el sau cât de maiestos este el în Dumnezeu.
…Va fi o zi măreaţă! Înţelegi? Atunci nu va exista posibilitate vreunei repetiţii sau a vreunei repetări. Pentru că, din nou, aceasta este Judecata finală!
Mă gândesc din nou la o afirmaţie pe care Dr. Tozer a făcut-o odată. Mi-a zis: “Len, ştii ceva? Abia ne vom muta picioarele din timp în eternitate şi vom privi eternitatea cu capetele plecate şi ruşinaţi şi umili vom spune: “Dumnezeul meu, uite toate bogăţiile care erau în Isus Cristos şi eu vin în faţa Ta aproape un cerşetor.”
Stăpâne iartă şi însufleţeşte-ne din nou! Îndepărtează din noi tot ce este firesc şi ajută-ne să trăim cu perspectivele valorilor eterne! Aşa a spus acel mare om care a dat naştere unei treziri: “Dumnezeule, întipăreşte eternitatea în privirea mea!”
Vedeţi, dacă noi nu putem trăi ca şi o rasă de oameni diferită, nu avem nici un drept să trăim în această lume. Iar dacă ne întoarcem la a fi acei oameni cu adevărat botezaţi cu ascultare, supuşi voii desăvârşite a lui Dumnezeu, fără a fi preocupaţi de părerile oamenilor, fără a cere mai mult ca să cheltuim într-un mod risipitor pentru noi, să putem spune şi noi ca apostolul Ioan: “Dumnezeule, vreau ca această viaţă a mea să o ajustez în aşa fel încât atunci când voi sta în prezenţa Ta măreaţă, să nu mă ruşinez de Tine”.
——————————–
Don’t waste your life. Live for what you were created for: to know God in Christ and enjoy His fellowship forever. (http://gtgospel.wordpress.com/page/4/)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu