Ce înțelegi tu prin Trezire Spirituală?
Autor: Titus Coltea| Album: 2Cronici 7:14| Tematica: Trezire- 2Cronici 7:14
Trezirea spirituală este împlinirea rugăciunii învățate de Isus „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.”
Trezirea spirituală este această conștiență și realizare a prezenței imediate a Împărăției lui Dumnezeu în mijlocul nostru. O percepție a sfințeniei Lui care ne face să strigăm ca și Isaia „Vai de mine! Sunt pierdut, căci Sunt un om cu buze necurate…” sunt cea mai infamă canalie; o realizare a dragostei Lui care ne face să agonizăm pentru sufletele pierdute cum nu am plâns niciodată în viața noastră pentru noi; o realizare a gloriei lui Hristos în fața căreia toate valorile lumii sunt gunoaie abjecte.
Cele mai elocvente cuvinte care ar încerca să exprime ce este o trezire spirituală sunt ca și un clovn care ar încerca să îl joace pe Hamlet. Trebuie să o trăiești ca să o înțelegi.
Jocul nostru de-a biserica, în prezent, este o parodie a ceea ce ar trebui să fie trăirea, umblarea, închinarea și slujirea în fața mărețului, gloriosului și atotputernicului Dumnezeu.
În Vechiul Testament, Dumnezeu a intrat în legământ cu poporul Său prin trei formule: Eu voi fi Dumnezeul vostru. Voi veți fi poporul meu și Eu voi veni și voi locui în mijlocul vostru. Aceleași formule sunt adevărate și pentru Noul Israel, Biserica. Dar cât de inepți suntem în a înțelege fiecare dintre aceste concepte. Dar mai ales ultimul „Eu voi veni in mijlocul vostru”, eu voi umbla, mă voi manifesta, îmi voi descoperi excelențele mele in mijlocul vostru.
Este ceea ce peste 99% din poporul lui Dumnezeu din România nu are nici o idee ce este sau cu ce se mănâncă.
Trezirea spirituală este atunci când Dumnezeu despică cerurile și pășește în realitatea noastră și o luminează cu lumina lui și atunci toate bâzdâganiile noastre dragi – iubirea de bani, de succes, de acceptare, obsesia cu moda, sportul, muzica, filmele, ibovnicele, sau ibovnicii noștri – sau licuricii de noapte - o performanță aplaudată la un program de tineret în biserică, o poezie, o cântare, o piedicuță, o lucrare isterică – fug precum liliecii de lumină.
În trezirea spirituală din insulele Lewis & Hebrides 1949-1952, Dumnezeu a coborât peste acest arhipelag de insule din nordul Angliei. Un tânăr de 15 ani se ruga împreună cu un grup de frați, când duhul i s-a întărâtat, s-a ridicat în picioare și cu îndrăzneală sfântă a strigat către Dumnezeu să aducă pe toți tinerii, care erau în clubul de dans, la biserică și la pocăință… În următoarele minute sute de tineri au alergat de la clubul de dans la biserică ca și cum s-ar fi deschis pământul de sub ei și au venit în biserică conștienți de faptul că sunt pe punctul de a fi măturați imediat in flăcările iadului și strigătele lor după iertare și mântuire erau agonice. O tânără studentă de la Universitatea Aberdeen a strigat din adâncul inimii „Mai este milă pentru mine? Mai este milă pentru mine? Mai este milă pentru mine?”
Aceasta cred că ar trebuie să fie pasiunea și obsesia fiilor și fiicelor lui Dumnezeu, sfințirea numelui lui Dumnezeu, răzbunarea gloriei mărețului nostru Tată și Domn ca El să despice cerurile și să vină, să astupe odată și pentru totdeauna gura batjocoritorilor și blasfemiatorilor si să declare spre slava lui Dumnezeu că Isus Hristos este Domnul domnilor și Împăratul împăraților.”
Isaia 64
1 „O! de ai despica cerurile, şi Te-ai pogorî, s-ar topi munţii înaintea Ta,
2 ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ţi-ar cunoaşte atunci vrăjmaşii Numele, şi ar tremura neamurile înaintea Ta!"
Putin cam virulent, insa real!!! Oricum, cata preocupare pentru trezire spirituala peste tot, nu numai intr-un singur loc in ultima perioada... Pana acum trezirile spirituale au avut loc in comunitati locale, insa parca acum se extinde peste tot. Trebuie sa fie marea trezire de dinainte de venire Domnului Isus! Aleluia! Sa veghem caci Domnul este pregatit sa vina, iar diavolul cauta cu disperare sa ii piarda chiar si pe cei alesi. Sa ne rugam cu putere unii pentru altii, asa cum ne-am ruga pentru noi insine! Sa ne cercetam si sa vedem daca viata noastra este in ordine, daca traim asa cum scrie Scriptura, si daca nu o facem sa ne oprim din mersul lumii acesteia si sa intram in ascultare de Cuvantul lui Dumnezeu BIBLIA, daca traim pentru acest pamant si ne slujim noua insine suntem pe calea spre pierzare, sau traim pentru cer si slujim Domnului Isus prin cei din juul nostru...
„Isus i-a chemat şi le-a zis: „Ştiţi că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire.
Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru;
şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob.
Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” (Matei 20:25-28)
Care este prioritatea sau care sunt prioritatile noastre in prezent? Cum vom fi in fata prigonitorilor daca va incepe o prigoana daca acum traim in acest fel in libertate? Eu mi-am pus aceste intrebari si mi-am dat seama ca nu stau prea bine. Cam cu o luna in urma mi-am dat seama ca eu m-as lepada asa cum s-a lepadat Petru… si credeam pana atunci ca sunt bine!!! M-a ingrozit acest gand. Pune-te la incercare: expune-te intr-o situatie delicata pentru Dumnezeu si vezi daca ai curajul sa mergi inainte sau dai inapoi. Doamne, ai mila de noi si trezeste-ne din aceasta amorteala care ne indreapta spre moarte si pierzare vesnica!
Aud din mai multe locuri vestindu-se vremuri grele in curand pt Romania si ni se cere sa ne rugam pt tara, sa o inconjuram cu un zid de foc prin rugaciunile noastre. Nu mai avem timp de amanare! Cum arata tara, arata de fapt care este starea Bisericii!!! Nu suntem chemati la o mantuire ieftina, fiecare in confortul cutiutelor noastre in care stam inchisi, si in nepasare fata de oamenii care pier in fiecare clipa departe de Dumnezeu. Dumnezeu ne-a chemat sa avem putere, Duhul Sfant sa se manifeste prin noi, cuvantul rostit de noi sa aiba autoritate in lumea vrasmasului lui Dumnezeu si sa il faca sa dea inapoi rusinat, nu sa ne biruiasca cu inselaciunile lui. Mai suntem noi ucenicii Domnului Isus Cristos sau mai suntem doar niste persoane morale? HAIDETI SA NE TREZIM!
„Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi când va veni vremea aceea.” (Marcu 13:33)
„25 Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor;
26 oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.
27 Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.
28 Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”
29 Şi le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii.
30 Când înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape.
31 Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.
32 Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până când se vor împlini toate aceste lucruri.
33 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
34 Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.
35 Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului.
36 Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.” (Luca 21:25-36) Misiunea Alege Astazi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu