----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Sergiu Nichescu s-a născut la Orşova, în judeţul Mehedinţi, şi de mic copil i-a plăcut „să fie la înălţime”. Avea o pasiune nestăpânită pentru căţărat. La vârsta de 11 ani, în timp ce se juca de-a v-aţi ascunselea, s-a urcat pe un stâlp. S-a dezechilibrat, a căzut şi, din reflex, a întins una dintre mâini să se prindă de ceva. Fără să realizeze ce face, s-a prins de un fir de curent prin care treceau 22.000 de volţi. Apoi s-a prins şi cu mâna cealaltă şi astfel i-au fost carbonizate ambele braţe. Transportat de urgenţă la Timişoara, medicii nu i-au oferit nici cea mai mică şansă de supravieţuire. După trei luni de şedere în spital, timp în care chinurile fizice şi spirituale prin care a trecut au fost cumplite, a fost lăsat acasă. Următorii doi ani şi i-a petrecut în convalescenţă, după care s-a întors din nou în clasa a V-a şi a învăţat să scrie cu gura.În adolescenţă a început „să se lupte cu Dumnezeu” ca şi Iacov lângă râul Iaboc. Era revoltat împotriva lui Dumnezeu fiindcă l-a lăsat fără mâini, însă, în cele din urmă, a înţeles că Dumnezeu are altceva pregătit pentru el. La 18 ani a mers în Austria, unde a primit proteze de la Crucea Roşie, dar nu i-au fost de prea mare ajutor, pentru că nu erau concepute pentru mâini amputate din umăr, aşa cum era cazul lui.
Timp de 17 ani, Sergiu s-a rugat ca Dumnezeu să-i dăruiască o pereche de mâini noi şi „minunea” s-a produs. Dumnezeu i-a dat mult mai mult decât atât. I-a dăruit-o pe Ligia, o fată din Bucureşti, care avea să devină soţia lui. S-au cunoscut la sărbătoarea zilei de naştere a unei prietene comune şi de-atunci au hotărât că voia lui Dumnezeu este ca ei să meargă înainte prin viaţă împreună. Astăzi, Sergiu mărturiseşte: „Mâinile mele sunt soţia mea, care m-a acceptat aşa cum sunt”. Sergiu şi Ligia au trei copii – o prinţesă şi doi soldaţi, aşa cum îi place lui Sergiu să le spună.
În anii ce au trecut după accident, Sergiu a dat dovadă de o tenacitate ieşită din comun. A învăţat să scrie şi să picteze cu gura. Lucrează la computer, folosind atât mâinile cât şi picioarele.
Se descurcă singur atunci când merge la toaletă, deoarece foloseşte un sistem special. Manevrează telefonul mobil, apăsând tastele cu nasul. Cel mai extraordinar lucru, însă, este că îşi foloseşte gura pentru a-L glorifica pe Dumnezeu. Merge prin biserici şi cântă: „Te iubesc, Isuse! Te iubesc, Isuse! Te iubesc, Isuse! Te voi iubi mereu!”
Unele informații, precum și fotografiile, sunt preluate de pe adevărul.ro
